A lua pauză de la "a fi"

September 7th, 2011

Între ceea ce ești și ceea ce scrie pe diplomă că ai fi, e de multe ori prăpastie adâncă și neagră, cam la fel de largă pe cât e incompetența, cam la fel de adâncă pe cât e nepotrivirea, cam la fel de întunecată pe cât va fi nefericirea și chiar disperarea de a face zilnic și repetat cu totul altceva decât ar vrea ființa ta să faci. Iar viața pe marginea prăpăstiilor de felul acesta ține doar de alegerea ta personală, de felul în care înțelegi cu adevărat (ori nu) diferența între a fi și a purta o etichetă pe care se spune că ai fi.

Pentru că o diplomă poate să recunoască ceea ce ești ori ceea ce ai devenit, dar nu-ți poate transfera în fapt nimic, nu poate în sine să te schimbe. O diplomă - ori un ecuson de angajat, o tăbliță pe ușă, o medalie în piept, un premiu acordat, o hoardă care-ți strigă numele - nu te poate transforma câtuși de puțin în ceea ce nu ești de fapt. Singurul lucru care te transformă, care te face să fii ceva anume, care reflectă cu acuratețe ceea ce ești cu adevărat e ceea ce știi, ceea ce afli, ceea ce gândești, ceea ce pui în practică. E experiența și e modul de gândire, e acțiunea și decizia ta din fiecare situație.

Așadar, nu e nimeni profesor pentru că are titlul cu pricina. Nu e nimeni medic pentru că are o diplomă pe care scrie asta ori pentru că se duce în fiecare zi la o clădire pe care scrie spital și stă într-un birou pe a cărui ușă scrie Dr. în fața numelui său. Nu e nimeni artist doar pentru că a pictat odată un tablou ori a cântat odată un cântec. E profesor cel care într-adevăr e călăuza altora pe drumul propriei lor cunoașteri și descoperiri. E medic cel care într-adevăr conduce pe alții pe drumul propriei lor însănătoșiri. E artist cel care oferă altora noi perspective asupra lumii, asupra lor înșile, asupra locurilor unde ei se feresc să meargă, asupra luptelor pe care ei se feresc să le poarte.

Și dacă ceea ce ești ține de ceea ce faci în fiecare zi, de cum vezi lumea în fiecare secundă, de cum răspunzi la fiecare întrebare, rezultă fără echivoc că nu există moment în care "iei pauză" - cum ai putea, în fond, să iei pauză de la ceea ce ești?