Arhivele categoriei: Autoportret
Fragmente
Scuzați absența, adevărul e că am cam spânzurat timpul la uscat în soare pe craca copacului de mai să se usuce blogul, am alergat pianul care trâmbița dansând can-can și m-am uitat așa de lung la elefant că i-au crescut picioarele și-a fost încălecat de îngeri. Dali, prevăzător din fire și din mustață, avea deja [...]
Doamna de Pian (4)
În Casa Doamnei de Pian armonia îmbina contrastele. Contrast între luciul întunecat al pianului și căldura sunetului său, între vechimea evidentă a mobilei și luminozitatea ei, între solemnul tavanului înalt și familiaritatea camerei, între ceea ce părea o întreagă lume și era în fapt doar ceea ce mai rămăsese. Soliditatea era dată de realitatea fundamentelor [...]
Un scris (i)responsabil
Cum mi-am câștigat mai mulți denigratori (deși, vai, nu inamici hotărâți) din ce am spus, scris, declarat, la nevoie (rară) urlat, decât din ce am făcut vreodată (1,2), mă chinuie o anume neînțelegere a mea: care-i responsabilitatea a ceea ce pun eu pe blog? Dacă eu scriu acum prostii, sunt responsabilă că le ia careva [...]
Misteriosul mister al misteriozității lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii… … ci o desfac cu grijă și pe îndelete, petală cu petală, ca să-i sorb nectarul, bine? Mi se zbate așa creierul stâng și am o senzație că mă paște o alergie la noua (sau mai vechea?) modă a frumuseții misterului de amorul artei misterioase. Ador misterul, [...]
Idealuri similare dar opuse
La lumina întunericului, în loc să admirăm stelele după cum se cade, ne-am găsit să nimerim din întâmplare peste ditamai abordarea incompatibilă. Nici stelele nu mai sunt ce-au fost, dar și noi ne-am meritat-o de vreme ce ne-am găsit să vorbim despre lumea ideală. Problema cu doi idealiști sub clar de lună e când nu [...]
Blogul meu care este
Cătălin întreabă de ce anume avem blog, iar eu zic că totuși e o întrebare bună, așa că merită un răspuns. Blogul meu e fără scop, are doar o cauză simplă: faptul că eu scriu. Scriu ca un mod de conversație nu doar cu mine însămi ci și cu ceilalți oameni, cu cât mai mulți, [...]
Mărturisire telegrafică
Mărturisesc: mi-am luat lumea în cap. Și nu o port cum e la modă, ci mai după cum îmi vine, astăzi la stânga și mâine la dreapta. Sunt la Milano să văd cum o poartă și alții. Deocamdată constat că italienii sunt tot cum îi știam, dar Milano-ul miroase cam tare, cam des. Indiferent de [...]
Plecările mele
Când am plecat din România, cei mai mulți au crezut că știu ei prea bine de ce anume. Mi-au dat și sfaturi și păreri și idei râncede la borcan și multe alte astfel de lucruri de care n-am cerut și n-am avut nevoie. I-am lăsat în voia lor, că n-aveau urechi s-audă și nici gânduri [...]
Definitivul plecărilor
Nici vremea nu mai e ce-a fost și nu-i din cauza încălzirii globale, ci de la concurență. Gloria subiectului de conversație cu replici tipizate s-a mutat de la vreme la plecare. Nu orice plecare, ci una anume. Din România adică. Ai pleca? (Și răspunsul e deja în ochii celui care pune întrebarea: spune-mi că da, [...]
Un pic de nedumerire
Pe la mijlocul amiezei m-am întins pe spate în plin soare și m-am tot uitat fără țintă cum se deșirau bezmetice fire albe din seninul cerului de primăvară. Ca în copilărie, aceeași căldură a soarelui, aceeași liniște în picuri de lumină, aceleași împunsături de la solul prea tare. Dar cerul era de data asta de [...]
