Lictis plictis ori boala copilariei

“Lictis plictis” – asa-i ziceam, probabil fara alt motiv mai intemeiat decat acela ca rima. Plictiseala adica, la tona, aparent inevitabila. Inevitabila atunci pe cand eram copil, de negasit acum cand sunt adult. Observabila altminteri si la fi-miu din cand in cand si anume fix atunci cand… n-are nimic de facut si inca nu-l duce mintea cat sa-si gaseasca singur ori mai bine zis nu-i pare ca ce-si gaseste chiar conteaza asa pe cat de mult ar vrea el sa conteze. Pentru ca da, plictisul e pana la urma o masura interna a inutilitatii (lipsa de importanta daca preferati) unei activitati – inutilitate perceputa macar daca nu musai reala. Sa zicem perceputa asadar ca sa nu dam cu greutatea realului direct desi oamenii sunt din cate am tot vazut destul de buni altminteri1 in a simti cum ar veni utilul ori inutilul fix in plex.

Inca tin minte cateva vacante lungi de vara – alungite anume de caldura, de plictis, de nemiscare. Se tarau minutele si orele cleioase si fara gust, in asteptare fara tinta, fara scop si fara limita anume: asteptare si atat, buna sa-ti calesti in ea rabdarea ca in piatra si nimic mai mult. Le tin minte dupa mai bine de 25 de ani tocmai pentru ca n-am prea mai pomenit de-atunci asa stare de plictiseala si nici nu cred real ca am sa mai pomenesc vreodata decat poate in cazul complet nefericit in care-oi da iar in mintea copiilor de batranete (ori mai bine zis de prostie, ca alta nici n-are ce sa fie cauza).

Mai interesant e ca nici n-am incercat musai ori tintit asa sa “nu ma mai plictisesc” – nici nu stiu cum ar fi anume sa “incerci” asa traznaie. Dar imi pare ca vine pur si simplu la pachet cu activitatea tintita spre intelegere si utilitate2 – de la un punct incolo se acumuleaza suficiente preocupari precum si suficiente rezultate incat sa dai cel mult in partea cealalta adica sa ai problema filtrarii, problema impartirii unui timp limitat intre prea multele lucruri chiar interesante de facut. Interesante si in general nu tocmai usor de facut, nu tocmai izolate ori fara antecedente necesare, da, ca fix asa cam decurge treaba, fix cam de aia dureaza altminteri ani de zile de investitie proprie pana sa se intample intr-adevar sa stii ca te-ai lecuit chiar iremediabil de “lictis-plictis.”

Revenind insa la inceputuri cum s-ar zice, fie ele asa pe la 5 ani si ceva zile cand infloreste plictiseala mai cu spor – ca pe de-o parte lucrurile de baza ale fiintei s-au mai lamurit iar restul inca nici nu se ghicesc anume – solutia e oricum la indemana cata vreme e ceva adult prin preajma, unde adult nu-i orice om peste o anumita varsta ci orice om care s-a vindecat pe sine demult de lictis-plictis si are deci “interesantul” la indemana oricand (ori asa pare din perspectiva celui plictisit). Si deci iata interesul iscat saptamana asta de mai sa nu mai doarma copilul de atata entuziasm:

model_pompa

In imagine, intr-o tava de bucatarie altminteri, e un model perfect functional de pompa de apa. Pe un suport de plastic sunt conectate impreuna un intrerupator, un motoras alimentat de la 2 baterii AA de genul cel mai obisnuit, un piston cu o mica teava de plastic prin care suge asadar apa din vasul albastru si o “racheta” de plastic cu corp gol si cu o minge usoara inauntru: motorasul misca pistonul tragand apa prin micile tevi de plastic pana in “racheta”. Pe masura ce corpul rachetei se umple de apa, mingiuta se ridica fiind foarte usoara iar cand ajunge sus de tot impinge afara capacul rachetei. In partea de sus a rachetei exista inca o teava de plastic prin care apa se scurge inapoi in vasul albastru. Dupa ceva experimentari, copilul s-a mai dotat si cu o mini-carafa de plastic cu care sa care el apa, o siringa cu care sa scoata/puna apa dupa cum si de unde pofteste, un servetel cu care se sterge foarte grijuliu pe maini inainte sa manuiasca intrerupatorul (chit ca e izolat bietul dar obiceiurile bune sunt bune oricand) si un material “blue tac” care s-a dovedit rezonabil pe post de izolator de nevoie adica pe la incheieturile de tevi de plastic pe unde pompa model mai scapa apa cand ii vine.

Cu pompa asta minuscula altminteri dar perfect functionala am omorat asadar plictiseala copilului o saptamana intreaga si inca mai urmeaza. Ca asa-i cu toate cele, ajunge samanta sa fie buna, solul fertil, apa, lumina si caldura suficienta, sa creasca si plante si oameni mari si sanatosi. Iar cat s-a ne-plictisit el, eu am apucat chiar sa mai vad si de altele pentru ne-plictisul meu. Candva oi apuca timp (la pensie??) sa povestesc in amanunt si de alea ma gandesc…

  1. Adica atunci cand nu se mint pe sine. []
  2. de orice fel ar fi utilitatea cu pricina, nu musai si mai ales nu specific definita stupid drept utilitarianism. []

Categorie: Eu cu mine insami.

Lasati un comentariu.

Lasati un comentariu

Puteti folosi aceste taguri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

RSS Subscribe to Merisire

Arhiva:

Comentarii recente: