Despre lene

Ca si iubirea, lenea e in esenta simtire universala si un tip de rezonanta directa a fiintei. Nu-i nevoie de pregatire anume ori macar de abilitati speciale sa fii cuprins de lene. Si-n plus atata-i de familiara si des intalnita ca se recunoaste de altfel lenea – cel putin a altuia – instant si fara dubii, dintr-o singura privire:

liberty001

file3831267423635

(Pozele sunt facute de utilizatori ai Morguefile.)

Tot ca iubirea, lenea e si adanc transformatoare a fiintei, ca nu-i posibil fizic zic sa fii cuprins de lene doar asa partial ori superficial, azi o mana, maine ochiul si poimaine varful unghiei de la degetul mare al piciorului stang. Ori ti-e lene ori nu-ti e, tot dupa cum ori iubesti ori nu. Sigur, iti poate fi lene tintit, iti poate fi lene la un mod pervers ori iti poate iesi cu totul lenea ca mod voluptuos de a fi. Ceea ce nu schimba asemanarea cu iubirea catusi de putin, ca si iubirea-i tot atata de variata, fiind ea pur si simplu raspuns si manifestare a fiintei proprii, mecanism al vietii.

Si totusi, daca despre iubire se vorbeste mult si se practica -prin comparatie- extrem de putin, cu lenea se face fix invers. Ceea ce-i pana la urma perfect rezonabil si clar, ca omul n-are in fond a vorbi discutii cand poate face si nici a pune osul sa faca inainte de a epuiza discutiile. Totusi, fiind eu contra cam ca de obicei, mai ca s-ar zice (dintr-o simpla consultare a arhivei blogului de fata) ca mai degraba vorbesc despre lene iar si iar – posibil fix pentru ca nu-mi iese ea asa de bine in practica deloc. Si daca tot vorbesc atata de lene, e timpul zic sa incerc o definitie, sa stiu anume despre ce vorbesc si cu cine am de lupta – ori de impacare.

Pus in termeni ireverentiosi, lenea e cand se pune inima cu curu’-n usa ratiunii. Altfel zis, cand ai decis din ceva motiv extern ori mult prea superficial ca “trebuie” sa faci ori sa dregi, da’ in fapt, intern si-n adancime nu-ti trebuie catusi de putin. Sigur, trebuinta asta e foarte relativa ea asa, ca pus fata-n fata cu chestiuni primare precum foamea ori supravietuirea, poti sa fi surprins ce chestiuni iti pot brusc “trebui” pana la epuizare, de dispare lenea ca si cand nici n-ar fi fost vreodata. Dar asta nu schimba pana la urma nimic din ce e lenea: nimic mai mult ori mai putin decat expresia exterioara a unei lipse de acord intern.

Si daca-i lenea asta pur si simplu dezacord ori lipsa de claritate mai adanca in ce priveste trebuintele reale, de ce n-ar fi ea mai des discutata franc si onest asa, pur si simplu asumat?

Posibil doar de …lene. La patrat cum ar veni.

Categorie: Eu cu mine insami.

Lasati un comentariu.

Lasati un comentariu

Puteti folosi aceste taguri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

RSS Subscribe to Merisire

Arhiva:

Comentarii recente: