Harta si teritoriul



December 1st, 2012 by Diana Coman

Asa o carte foarte usor citibila si simultan aproape complet goala de continut precum Harta si teritoriul1 mai rar am chiar citit de la inceput pana la sfarsit. Si dat fiind ca-i "distinsa" cu premiul Goncourt, pot doar sa presupun ca-i un fel de experiment demonstrand ca aproape orice insiruire de cuvinte poate primi un premiu "prestigios" - premiul fiind mai degraba un fel de primire in club select a persoanei autorului mai degraba decat recunoasterea corecta a calitatii unui anumit roman. De altfel unele voci cred ca premiul a fost acordat mai degraba ca un fel de scuza, ca un fel de reparare a unei erori de subevaluare anterioare printr-o eroare de supraevaluare curenta. Altii vad premiul ca pe o simpla validare de catre mainstream si in consecinta un dar potential otravit. Eu prefer sa privesc din partea opusa si notez ca fiind acordat acestei carti, premiul Goncourt si-a pierdut pentru mine orice valoare ca referinta ori recomandare.

Revenind la carte si autor, marile calitati de i se gasesc lui Houellebecq sunt s-ar zice controversa (e un personaj controversat deci cu necesitate interesant), capacitatea de a soca (incredibil cat de tare se vrea lumea socata) si modalitatea in care prezinta zice-se lumea moderna, meditatia pe alocuri ironica pe care o face asupra conditiei acesteia. Sa zic din start ca ironie n-am vazut in cartea asta deloc, doar descriere seaca, pedanta si pe alocuri narcisista ori exagerata. Autorul pare sa aiba o teza (instrainarea si insingurarea lumii) pe care pur si simplu o dilueaza apoi plicticos si interminabil pe nspe pagini, povestind-o ori afirmand-o fara sa o ilustreze propriu-zis. A, da, marea ironie o fi te pomenesti citarea (cu italice chiar!) a unor expresii tip pentru descrierea unor momente anume din viata - cata ironie, ce sa zic.

Singura mare controversa la Harta si teritoriul e probabil cea intre cititorii dezamagiti de atata nimic si, respectiv, cei care i-au decernat (la propriu ori figurat) premiul Goncourt si deci trebuie acum sa-si apere cumva pozitia. Altminteri n-am reusit sa vad ce-i atat de controversat in mesajul subtirel al cartii. Asa-zisul "esec al vietii moderne" ? E pur si simplu o alegere a autorului, o situare a priori si ilustrata apoi - iar nu sustinuta! - de continutul cartii. Nu-mi pare nimic controversat in faptul ca toate personajele cartii sunt ori mizantroape ori lehametisite si in general dezamagite de viata, de lume, de tot - bine, sunt, si ce daca? De altfel parte din esecul cartii si din lipsa ei de substanta rezida tocmai in faptul ca starneste aceasta intrebare "si ce daca?", o ridicare din umeri a cititorului pe care nu reuseste deloc sa-l implice in vreun fel.

Daca implicarea cititorului prin interes (daca nu chiar empatie) fata de personaje e atat de monumental ratata, mai ramane, evident, implicarea -chiar preferata de unii se pare- prin soc. Atata doar ca daca cititi Harta si teritoriul pentru socul promis de fanii Houellebecq trebuie sa va multumiti cu incercari banale, complet neoriginale si oarecum transparente de soc: autorul e personaj in carte (vai, vai, a mai facut-o de-un exemplu Martin Amis cu mai mult umor si mai putin narcisism); autorul-personaj e omorat ultra-brutal - mai degraba ultra-aseptic - iar asa-zisa parte de roman criminal e tratata la fel de sec si de nesatisfacator ca tot restul, reusind sa transforme (e si asta o reusita) pana si o crima destul de imaginativa in... nimic pana la urma, caci semnificatiile posibile sunt repede evitate, iar investigatia in sine e mai degraba doar un pretext pentru inca (!) o descriere a unei vieti oarecum terne si ajunse la un final deziluzionat. Din toata chestiunea as zice ca descrierea catelului inspectorului e de departe cea mai interesanta, chiar daca aduce pe alocuri cu o descriere copiata din ceva carte despre rasa Bichon.

Tot ce are bun cartea sunt in fapt mini-eseurile exprimate cel mai ades ca monologuri ale personajului Houellebecq. Si ocazional comportamentul personajului principal Jed Martin, a carui principala (unica?) calitate e tacerea, tacere cu care se marcheaza uneori chiar elegant lipsa de sens a unor interactiuni sociale. Dar pentru aceste ocazionale margaritarele nu-mi pare ca se merita inghitita atata maculatura altminteri.

In sfarsit, per total recunosc totusi ca nu m-a lasat cu totul indiferenta cartea, ci mi-a starnit o nedumerire: se considera intr-adevar mai nou drept literatura de calitate un amestec de fragmente din ghiduri turistice, manuale de utilizare a aparatelor foto, descrieri ale unei rase de caini si expuneri placide de vieti insipide?


  1. M. Houellebecq, The Map and the Territory - din intamplare mi-a picat in mana in engleza si n-am mai cautat originalul. Ma pregatisem de o lectura cel putin interesanta dupa cele ce-am citit la Bogdan despre autor, dar iata ca n-a fost sa fie. 

Comments feed: RSS 2.0

3 Responses to “Harta si teritoriul”

  1. Simona says:

    Mare greseala ca ati citit cartea in limba engleza, se pare ca nu o stapaniti indeajuns si de aici faptul ca nu ati inteles ironia, care este un procedeu literar de baza al acestui roman si un deliciu pentru cititorul avizat. Cat despre lipsa de idei,probabil ca lipsa de cultura generala solida va impiedica sa vedeti imensa bogatie de idei a acestui roman extraordinar. nu aveti nici cunostinte de teoria literaturii, ca sa intelegeti structura cartii(de ex. a folosirea cliseelor,a pasajelor Wikipedia, romanului politist etc) va recomand sa cititi cu atenie articolul Wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Postmodern_literature, indeosebi rubricile Intertextuality, Pastiche si Historiographic Metafiction. Si mai ales cititi cartea in franceza, e o capodopera!

  2. Diana Coman says:

    Draga doamna Simona, chiar din ce spuneti dumneavoastra, bogatia romanului e in ...structura, nicidecum in idei. Nu va faceti griji, am remarcat structura si pastisa si multe altele, dar nu, nu consider literatura drept competitie seaca in virtuozitate pur tehnica. Altfel spus, chiar daca e efort si eventual si talent in modelarea unui cacat, rezultatul e tot un cacat. Ce-i drept probabil ca daca m-as "culturaliza" de pe Wikipedia dupa cum imi sugerati dumneavoastra, as fi mai obisnuita cu cacat si deci as putea sa ignor esenta si sa ma extaziez in schimb de cum e aranjat artistic pe farfurie. Imi permit insa sa declin invitatia, multumesc.

  3. Diana Coman says:

    Ah, si vorbind de ironie, imi pare ca si dumneavoastra v-a scapat cel putin parte din ironia articolului meu. Ma intreb din ce cauza.

Leave a Reply