Pietre-n baltă



November 11th, 2011 by Diana Coman

Sunt într-o fază de colcăială informatică aș putea spune, offline și online, precum și-n toate direcțiile. Pe blog sunt păianjeni de când n-am mai scris, pe calculator e nebunie de prea mult scris, prin casă sunt încă diverse cutii, prin minte sar gândurile precum puricii, se învârt ideile precum ceva feline pline de voluptatea leneviei, se întrețes scenarii fanteziste cărora nu le găsesc comparație cu nici un chip. Nu c-ar da semne de suferință din cauza asta.

Pe un calculator l-am aranjat să-l colcăie viermii, să-l tropotească troianii (caii zic) și să-l agite în general virușii, că dintr-o neatenție am deschis peste el nu cutia Pandorei, ci laboratorul experimental combinat cu jungla sălbatică. I-am făcut bineînțeles o captură completă pe care am pus-o în mașina virtuală. Cred că totuși e prea ieftin spațiul acesta virtual ori ceva.

Cum spațiul real e mai puțin ieftin, prin casă n-am viruși (sper). Am în schimb cutii pline și nedesfăcute, pe care-mi antrenez privirea hipnotică. Uneori cred că încep să devină mai transparente pe la colțuri, stau mărturie câteva accidente rutiere soldate cu pagube inexistente.

Tot inexistentă, precum pagubele cu pricina ar fi și pisica pe care n-o am, dar la schimb sunt foarte existente în viața-mi de-un calm englezesc, două cozi cu ceva veveriță atașată de fiecare dintre ele. Ansamblurile-veveriță mișună în sus și-n jos pe copacul din fața ferestrei și stau la raport pe marginea potecii, chit că nu le dau niciodată nimic de mâncare. În plus, mai nou mă vizitează diminețile un păsăroi cu capul cât un măr domnesc, dac-ar fi merele cu pricina negru-tuci și cu ciocul la întrecere cu coada și-n negreală dar și-n lungime. Nici lui nu-i dau de mâncare, dar nici el nu cere. Încep să cred că e și prea multă mâncare în offline ori ceva.

Gândurile în schimb mi le hrănesc, dar astea-s mereu nesătule. Le dau mai nou Dali, ceea ce are darul de a le descumpăni un pic, că măselele de vizual sunt ceva mai subnutrite altminteri. Măseaua de minte a crescut, dar mintea de măsele cred că e încă în plin avânt, bevânt, cevânt, devânt. Mai multe nu, că dă cu repetiție și devine plicticos.

În caz că încă mai așteptați sensul și înțelepciunea din textul acesta, cred că tocmai ce-ați aflat-o la modul practic: răbdarea e o virtute, dar nu toate virtuțile sunt răsplătite chiar instant. Pentru că altminteri, ce farmec ar mai avea nebunia?

Comments feed: RSS 2.0

16 Responses to “Pietre-n baltă”

  1. Cristian says:

    Nu pot să zic decât tradiționalul „pictures or it didn't happen”. Măcar cu păsăroiul ăla dacă n-ai cu Dali sau nevastă-sa :-))

  2. Diana Coman says:

    @Cristian Nevasta lui Dali ori a pasaroiului? Ca nu mi-e clar cu ce vrei tu poze....

  3. Freud says:

    Mdeci continutul articolului in sine exista, are cuvinte, dar nu rezulta nimic din ele ca idei in cap.

    Interesant.

    Da' totusi mi-am imaginat un PC dala vechi cu monitor CRT plin de post-it, cu multe cutii in spate si praf.

  4. Diana Coman says:

    @Freud Deci vezi cam cum arata la o adica? De aia zice si concluzia ce zice. Dar altminteri, daca nu idei, macar o imagine, tot e bine.

  5. Florin says:

    Ma gandeam io ca-i oarecum normal sa li se intample mai multor omi sa treaca prin stari de gen :D

  6. Cristian says:

    Cu nevasta lui Dali că a păsăroiului mă interesează mai puțin.

  7. Si despre aia carora nu li se intimpla concluzionezi ca nu-s omi, Florine ? De curios intreb.

  8. Diana Coman says:

    @Florin Pai daca li se intampla mai multor oameni, atunci se cheama ca e "normal" in acceptiunea de frecvent. Dar de curiozitate: care e exact stare cu pricina? :D

    @Cristian Zici ca te intereseaza mai mult femeile moarte decat pasarile vii?

    @Mircea Popescu Ori nu normali, ori nu inca :D

  9. Florin says:

    @Diana Coman, pai stare de a nu te mobiliza pentru a le randui fremos. Mie mi se intampla destul de des sa prives catre diverse cum se desfasoara, si sa ... nimic, aceleasi lucruri care in alte stari (d'ale mele, starile) le randuiesc in doi timpi si trei miscari.

  10. Diana Coman says:

    @Florin A, a, pai nu-i chestiune de randuit frumos, ca nu-mi pare ca trebuie chiar toate sa fie incolonate si nici nu le-as randui altminteri chiar pe toate astea. E mai degraba ca au fost un pic cam prea multe in ultimele doua saptamani, de abia am mai scos ieri capul din ele.

  11. Florin says:

    @Mircea Popescu, pai io ma gandeam ca daca mi se intampla mie, io-s difect, iar alora carora nu li se intampla, ar fi normali.

  12. Florin says:

    @Diana Coman, asadar si carevasazica m-am lidentificat io gresit cu starea, ce mai, le-am incurcat :D
    N-am stiut ca-i din lipsa de timp.
    Da' pe de alta parte, nici io nu-s de parere ca toate trebuiesc randuite, ci mai degraba "prin casă sunt încă diverse cutii, prin minte sar gândurile precum puricii, se învârt ideile precum ceva feline pline de voluptatea leneviei, se întrețes scenarii fanteziste cărora nu le găsesc comparație cu nici un chip".

  13. Diana Coman says:

    @Florin Ei, nu-i bai, ca starile-s tare alunecoase asa de felul lor si e drept ca nici nu zisesem de nebunia anterioara adica lipsa de timp. Altminteri, eu sincera sa fiu mai ca ma bucur mai tare prin casele astea mai putin ordonate, ca in cele aliniate parca e prea ...muzeu. Si-mi vine sa sterg de praf si exponatelelocuitorii.

  14. Florin says:

    LOL, ii bine ca nu mi-ai vazut casa pe cand reparam placi de baza si alte minunatii, ca sigur iti placea :))

  15. Diana Coman says:

    @Florin Sa nu exageram. O casa-i o casa, iar un santier e un santier :P

Leave a Reply