Creatorul și spectatorul

Întrebările sunt expresia interesului nostru pentru ceilalți în general și pentru cineva anume în particular. De aceea, eu ofer întrebările mele drept invitații la dialog, drept propuneri de interacțiune. Și mă bucur când sunt primite ca atare, când mi se răspunde, așa cum a răspuns Crista Bilciu întrebărilor mele de la cititor către autor. Totuși, dincolo de deschiderea inițială, dialogul necesită și o acordare a participanților într-o oarecare măsură unul la celălalt, o considerare a întrebărilor și a cuvintelor fiecăruia în spațiul interacțiunii cu pricina, spațiu care se construiește uneori abia după (ori prin) clarificarea diferențelor de percepție, de abordare, de perspectivă. Pentru că uneori, ca acum, răspunsurile nu fac direct pereche întrebărilor în ideea lor inițială, ci deschid spațiul de discuție cel mult ca pe o explorare a diferențelor (ori altminteri, îl închid doar). Să vedem deci, care ar fi acestea și de ce contează până la urmă chiar pentru întrebarea inițială a Cristei: de ce nu se vede o reacție oarecare la cartea ei.

Răspunsurile Cristei mie-mi par în primul rând o devoalare a perspectivei creatorului focalizat pe căutarea sa, pe explorarea sa, pe găsirea expresiei proprii. De partea cealaltă, a întrebărilor, se află însă mai ales perspectiva spectatorului1, a celui care-și dorește o interacțiune fără să aibă anterior focalizarea strictă pe o direcție anume. O reacție comunicată de la cititor la autor necesită în fapt o oarecare întâlnire a celor două perspective, fie și doar pentru un scurt moment. Aceasta nu înseamnă însă compromisul (în sensul compromiterii) nici de partea autorului și nici de partea cititorului. Dar în textul Cristei, adaptarea perspectivelor pare să fie percepută drept un act mai degrabă inaccesibil autoarei, ori poate chiar negativ, publicitar, neloial într-un sens artei însăși:

“Din păcate, vânzarea nu prea e punctul meu forte, pur şi simplu nu am talent pentru asa ceva – şi, sincer, decât să mă chinuiesc să îmi vând singură o carte sau un spectacol, prefer să profit de timpul acela pentru a scrie altă carte sau a construi alt spectacol.”

“E drept că trăim într-o eră a suprasaturării cu informaţie şi că e de înţeles că majoritatea cumpără, teleghidaţi, produsul cel mai mediatizat. Doar că, vezi tu, literatura nu este un săpun sau un nou detergent care curăţă orice pardoseală, fără discriminare. “

Problema este, cred, de înțelegere a celor cerute până la urmă. Sigur că există tot ce spune Crista acolo, suprasaturare cu informație, cumpărători teleghidați, reclamă în forma ei cea mai lipsită de conținut ori substanță, promițând totul și orice. Dar nu e ceea ce se cere. Nu de către cititorul la fel de onest până la urmă față de interacțiunea sa cu o creație pe cât e autorul cu arta sa. Nici n-are cum să fie, pentru că ce e descris acolo nu e decât compromitere a ambelor perspective în egală măsură: de o parte autorul devine doar un mincinos în fond și eventual, în cel mai bun caz, un producător în serie de elemente conforme unor cerințe clare; de cealaltă parte, cititorul nu mai interacționează personal cu textul, ci devine un simplu ecran gol pe care se proiectează cuminte ceea ce publicitatea (ori așteptările) proiectează.

Ei, și ce se cere totuși? Simplu spus, interacțiune. Dar nu una falsă, căutată, cu scop anume și unic publicitar. Ci una reală, care oferă potențialului cititor în fapt o șansă în plus de a înțelege acele nenumărate elemente care nu-s explicit în text, dar din care textul își trage esența.

Și Crista de altfel oferă câteva, deși le neagă importanța ori relevanța. Sigur că un singur autor favorit nu spune musai mare lucru. Dar când sunt mai mulți, când se adaugă și cei cu care n-a existat așa comuniune de simțire, se conturează deja o anume hartă a modului de abordare preferat de autoare. Nu e o hartă perfectă și cu siguranță nu e nici infailibilă, nici bună de făcut clasificări. Dar e, în sine, o legătură, o apartenență în fond a autoarei. Ca și cititori, ne alegem cu toți autorii preferați pentru că rezonăm cu felul lor de a descrie lumea. De ce nu ar ajuta așadar această listă pe un potențial cititor?

Mai spune Crista în răspunsuri că singura metodă de a afla dacă vrei sau nu să citești cartea e să o încerci. La modul absolut, îi dau dreptate. Însă ceea ce spuneau întrebările mele e că, din păcate, nu vom mai avea niciodată timp suficient ca să putem încerca toate cărțile – am avut odată, mai bine spus bunicii noștri au avut poate, dar demult se scrie cu mult mai mult decât ar putea cineva citi vreodată. Și da, eu aș încerca toate cărțile dacă aș putea, dar uite că nu se mai poate, și de aceea (nu din cauză de frică de dezamăgire ori din lipsă de curiozitate) nu încerc decât arareori la întâmplare absolută – în rest voi merge întotdeauna pe legături create direct sau indirect ori chiar din întâmplare, dar legături să fie – pentru că în timp mi-am perfecționat acest sistem de alegere pentru a-mi oferi mult mai mult decât poate per total alegerea complet aleatoare.

În sfârșit, m-am lungit fără măsură și n-am să mai iau la rând restul de întrebări. Mai zic doar că n-am intenție de a sări la gâtul nimănui – n-am considerat niciodată o părere concretă exprimată ca răspuns la o cerere de păreri chiar, drept agresivitate – chiar dacă nu e cu totul pozitivă poate. În fond părerea e a celui care o exprimă, iar decizia asupra importanței, relevanței ori chiar realității ei e la libera latitudine a celui care o citește. Dar mediul electronic nu mai e demult, pentru text, doar o alternativă inferioară de publicare. N-am date ca să fac afirmații tari, dar mie-mi pare că cititorii găsesc o carte întâi pe net, indiferent în ce format o vor citi până la urmă2. Și nu e vorba de găsit fragmente, ci de găsit, precum spuneam mai devreme, legături cu cartea în sine, o anume interacțiune cu autorul și chiar, în măsura în care feedbackul e dorit, deschiderea și abordarea necesară pentru a-l primi.

Curioasă sunt acum, ce crede oare cititoru-mi Crista de acest răspuns. Și mi se mai agită cumva, un pic mai jucăușă, o întrebare, ori chiar două: de vreme ce autoarea e atât de reluctantă în a alege fragmente din cartea sa din cauză că nu le vede sensul în afara totului, cum ar putea cititorii să facă precum îi roagă, și anume să aleagă ei fragmente pentru interpretare?

Și oare oi mai lungi răspunsul acesta și-n zilele ce or să vină?

  1. Spectator înțeles într-un sens larg, incluzând pe cel care citește, pe cel care privește o pictură, pe cel care ascultă o melodie etc. []
  2. Eu personal consider totuși că orice carte ar cam trebui la ora actuală să aibă și o variantă digitală măcar – poate și unde mi-s mereu pe drumuri și biții sunt mai simplu de cărat iar printarea e mereu la îndemână pentru nevoile tactile ori altfel nostalgiile de șoarece de bibliotecă []

Categorie: Ganduri, ofuri si venin.

Lasati un comentariu.

8 Comentarii

  1. Bogdan says:

    Da, excelent raspuns! de fapt tot dialogul a fost foarte instructiv: in raspuns, Crista a vorbit din perspectiva cititorului care a scris o carte, nu din cea a unui autor (pozitionarea pe treapta autorului se face prin refuzul compromisului sau a comercialitatii/zarii, dar care intra in contradictie oarecum cu dilema initiala), apoi tu i-ai sesizat lucrul asta, feedbackul este necesar, banuiesc, autorului, dar acelasi feedback era totusi conditionat si de legaturile cititorului cu autor, via blog, care blog in schimb a folosit doar la manifestarea nemultumirii (care in fond ‘a tipat’ mai tare in blogosfera).

  2. Diana Coman says:

    @Bogdan Foarte clar si precis rezumat :) Dar e buna si nemultumirea la ceva precum vezi, tipi si primesti ceva raspuns, posibil chiar la alte intrebari…

  3. Aaron says:

    ”În fond părerea e a celui care o exprimă, iar decizia asupra importanței, relevanței ori chiar realității ei e la libera latitudine a celui care o citește.” De ce va chinuiti atat de mult?

  4. Diana Coman says:

    @Aaron Cum asa ne chinuim?

  5. Iartă-mă, Diana, pentru întârziere, în câteva ceasuri vei avea pe blogul meu continuarea dilogului nostru.

  6. Diana Coman says:

    @Crista Bilciu Nu-i problema, internetul suporta timpi mai largi pentru dialoguri :) Astept deci cu nerabdare sa citesc raspunsul.

  7. Diana Coman says:

    @Crista Lung poate fi, dar prea lung n-are cum. Citesc :)

One Trackback

  1. By polimedia.us/fain/ on September 26, 2011 at 6:19 pm

    Creatorul si spectatorul in Cuvintele Dianei…

    Diana ruleaza, cum s-ar spune (in sens intru totul educativ)…

Lasati un comentariu

Puteti folosi aceste taguri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

RSS Subscribe to Merisire Twitter: diana_coman

Arhiva:

Comentarii recente: