Când intenția bate realitatea



August 28th, 2011 by Diana Coman

Chiar dacă o idee e corectă și reală în fapt, un text scris pornind de la convingerea ideii cu pricina are mari șanse să nu fie crezut de nimeni. Mai exact, nu-i bai dacă autorul are inițial o convingere, dar e mare bai dacă e atât de sedus de ea încât scrie tot textul mai degrabă drept ocazie de a zbiera la cei care l-ar bate pentru convingere decât ca o colecție de argumente care arată că e adevărată ideea cu pricina. Sigur că autorul poate comite textul în discuție  cu intenția de a se asigura că se poate bate cu cărămida în piept ulterior că "eu v-am zis, dar voi n-ați luat în seamă", dar până la urmă e cam irelevant aspectul*. Exemplul vine imediat, că am început în fapt de la concluzie**.

Textul în discuție se cheamă "Vindem casa fara utilitati", iar convingerea e că în România la momentul actual merg lucrurile prost pur și simplu pentru că marea majoritate a populației nu-i în stare de altceva și nu se mișcă (adică muncește) ca să devină în stare. Doar că textul cu pricina, deși se agită pe temă cu spume și invective, cam nimerește fix în gol***. Pentru că desconsideră în fapt nevoia de argumente pe temă și în consecință se mulțumește să le aducă foarte superficial, lăsând deci găuri prin raționament. Ori dacă-s găuri, chit că pot fi eventual astupate la o adică, drumul strecurătoare tot nu convinge. Să privim în găuri dacă tot ne-am luat de treabă.

Primul argument adus e faptul că locuințele cele mai scumpe din Capitală, care ar fi în Pipera, nu au canalizare, apă curentă și curent electric. Fapt cules dintr-un ziar. Iar despre ziare se spune, drept al doilea argument împins în față (lateral, într-o paranteză, dar deschizând textul), că sunt proaste, pentru că piața (și în esență populația consumatoare) nu-și permite în fapt ziare competente. Dacă sunt deci incompetente, de ce le luăm drept bună informația prezentată și o punem la temelia discuției****? Sau sunt incompetente, dar noi le credităm că informația prezentată e adevărată? Că per total începe să arate totul ca și când ne-am face din craca de sub picioare ceva fierăstrău ca s-o tăiem mai bine.

Mai departe, un argument pertinent e faptul că după aderarea României la UE, procentul locuințelor fără instalații sanitare în regulă s-a dublat. Dar peste asta se vâră la pachet un exemplu că în America anului 1873 se trasau străzile orașelor (mă rog, ale unui oraș cel puțin) încă înainte de a se construi clădirile. Ceea ce nici n-ar fi rău exemplul în sine, dar întrebarea retorică "la ei de ce se poate" cu substratul că "la noi de ce nu se poate e pentru că sunteți inutil și irelevanți" pică iarăși în gol, pentru că de exemplu lucrările de canalizare și alimentare cu apă potabilă (incluzând filtrarea cu filtre de nisip care erau foarte moderne la vremea cu pricina) s-au realizat în București între anii 1879-1889. Zic că nu e vina Bucureștiului că era așezare încă dinainte ca exemplul de oraș american să fi fost măcar proiectat. Și să nu spuneți că de ce vorbim acum de la anul o mie opt sute și nu de la două mii, că exemplul original e din vremea cu pricina, n-am tras eu într-acolo.

În sfârșit, de-a dreptul apoteotic, articolul discutat trage și înnoadă concluziile: fiind românii "peste măsură de proști" (proști însemnând conform textului anterior că nu au bani pentru că nu-i merită și că nu au lucruri bune pentru că nu-și pot permite să plătească oameni competenți ca să le facă), o casă care nu-i nici casă după standarde europene costă de 5 ori mai mult decât îl costă pe un european (care nu e prost). Nedumerirea aici fiind totuși de ce dacă problema ridicată e aceea că nu sunt bani pe piață pentru a face lucruri bune, sunt bani pe piață pentru lucruri încă și mai scumpe, doar că proaste. Evident, problema nu-i în fapt de bani, dar cum concluzia articolului era convingere înainte ca articolul să existe (este că sună a articol cam fără canalizare și plan al străzilor plănuit dinainte?), autorul original nu se împiedică în atâta lucru. Și de aceea realitatea faptului că în România sunt prea puțini oameni competenți cu adevărat și dispuși să facă treaba ca lumea și încă și mai puțini care să ceară (adică să nu accepte altceva decât) ca totul să fie făcut ca lumea, se pierde într-un text scris doar de dragul de a da cu biciul pe spinare unora. Nu c-ar fi ceva rău în biciul cu pricina musai, dar argumentele sunt irelevante la bici.

* Exceptând probabil faptul că ridică niște semne de întrebare a propos de Cassandra, nu credeți?
** Ca să dau o șansă supăraților să-mi arate dacă fac fix ceea ce contest altora.
***În fapt nu chiar în gol, că s-or găsi care să se enerveze din start la invective ori idee și gata chilomanul, dar ideea tot e practic trecută cu vederea.
****  Ca fapt divers, "locuințele cele mai scumpe din Capitală" e o afirmație foarte riscantă, că eu nu pot să cred că te costă mai mult o casă în Pipera decât una echivalentă ca mărime și construcție (dar cu electricitate, canalizare etc.)  în Primăverii. Ori pe Kiseleff. Mai degrabă ar fi mers argumentul că Pipera e într-adevăr în zona A de impozit (deci cu indicele de corecție cel mai mare). Încă odată, problema nu e musai de fond, cât de superficialitatea abordării care în fapt descalifică textul de la a fi luat în serios.

Comments feed: RSS 2.0

One Response to “Când intenția bate realitatea”

  1. [...] autorul textului discutat anterior atacă mârșav acuzându-mă pe mine de ceea ce face dânsul (nu voi nici măcar a repeta [...]

Leave a Reply