Viața ei avea aroma cafelei: coaptă sub dogoarea nevoii, arsă de dorul și amintirea tatălui, măcinată mărunt în fiecare zi de grija mamei invalide, fiartă înnăbușit la batjocura colegilor de școală, sorbită seară de seară până la zaț în cafeneaua unde servea cafea, capuccino, latte, cafe ristretto, cafe coretto, cafe americano. Dar într-o seară târzie, pe când hipnotiza caimacul din ceașcă parcă dorind să-l pregătească astfel pentru sacrificiu, două mâini mișcară lin lichidul amărui din fața ei și așezară-n schimb spectacol de culori și umbreluțe.
- Iartă-mă, dar păreai că ai să te arunci să te îneci în ceașca de cafea. Nu vrei mai bine-un suc de portocale?
Cuvintele, sau poate ochii cu aceeași urmă de zâmbet pe fundal sincer de îngrijorare trecură prin biata ei armură de parcă n-ar fi fost nimic și plângând în hohote abia se auzi pe sine de la pieptul lui:
- A murit mama! A murit...
Iar el o strânse-n brațe ca pe neașteptatul supraviețuitor al unui dezastru, ca pe nemaisperata lui șansă la viață: în tot anul și în tot orașul, ea era singura care-l privise-n ochi și nu în ciotul mâinii drepte.
Textul de mai sus e varianta mea pentru povestea lui Tudor Enea, care-mi pare să fi găsit aroma căutată de Mirela Pete la cererea, se pare, Gabrielenei.
Comments feed: RSS 2.0
Uite ca am revenit mai grabnic chiar decat ma asteptasem, caci m-au ademenit incoace aromele fanteziei tale parfumate.
Povestea parfumata a inimii (caci asa am vazut eu pe blogul la care faci trimitere, cel al Mirelei Pete)imi pare ca suna oleaca prea siropos - telenovelistic. Desi pot lesne intelege ca aceasta obstinata cautare a inefabilului isi are reflexia, ca... negasire, in sufletul fiecaruia dintre noi.
Oricum ar fi, notele de baza ale parfumului acestei competitii de creativitate, ar fi ramas, poate, eminamente florale si fructate (deci, in esenta, pregnant feminine), daca in competitie nu s-ar fi azvarlit, din spirit de aventura, pesemne, si doi barbati: unul este Tudor Enea, iar celalalt Diana Coman :-). Iarta-ma, Diana, sper sa nu te superi si mai sper ca vei intelege tu exact ce anume am vrut sa spun!
O data cu ei doi, "parfumul" capata si note de varf, facute din esente tari, de factura masculina, fiindca imprumuta mult din aroma puternic amaruie a cafelei... prea amaruie, parca, in cazul amandurora, dar cumva cu asupra masura in cazul tau, Diana!
E parca mult prea concentrat blestemul din licoarea ta, Diana, de te face sa sorbi, 5 paragrafe - 5 franturi de clipa, dogoarea injustetii dramei unui destin, arsura cu fierul inrosit al mortii si suspinul inabusit cu demnitate al unei semi-validitati, indeajunsa incat sa fie perceptibila si asumata ca atare...
In contrapondere, spectacolul de culori si umbrelute ori promisiunea cu parfum a sucului de portocale izbutesc cu greu sa tina piept navalnicei furtuni cu strafulgerari amarui...
Cat de mult amar poate fi tinut captiv in temnita clipei?... cam tot atat cat poate distila intr-insul fiecare strop stingher din ceasca de cafea...
Ioana, eu nu ma supar deloc cand spune lumea ceea ce crede, cu argumente pe masura. Si da, inteleg, cred, ce vrei sa spui (mai ales ca mi s-a mai spus pe indelete despre "cat de masculin suna" :) ). Oricum, ce-ar fi in fapt de suparare? Eu chiar ma bucur sa aud/citesc ecoul de-l trezesc cuvintele mele.
Amar, foarte amar ce-i drept, o recunosc, dar tind sa distilez in loc de-a dilua. Pentru ca si amarul cand se-aduna, dar si bucuria, parca asa se simt, distilat... Iar temnita clipei, cum o numesti tu, se largeste dupa puterea simtirii...
Ai uitat si replicile cheie:
Ea: Alejandro!
El: Isaura!
Nu m-am uitat la articolele unde faci trimitere, dar povestioara mi-a parut un exercitiu interesant si poate o incercare de a iesi din "tiparul masqulin".
In rest, daca reusesti sa evadezi din "temnita clipei", evita cu orice pret meandrele concretului! :)
@zamo.ca Ia nu-mi izauriza aici cafeaua. Incercare nereusita zici? :D
Cu meandrele concretului pandind pe dupa temnita clipei imi dai idei...
Nu caut sa iti adorm vigilenta cu un cantec de sirena, Diana (de altfel, citind aproape tot din ceea ce ai scris pe acest blog, am realizat ca nu esti deloc in primejdie sa atipesti atat de usor).
Despre meandrele concretului vreau sa aduc vorba un pic (caci aceste cuvinte rau ne doare :-)... )
Zice Zamo.ca ceva interesant acolo sus, acest post (azi-noapte le-am recitit mai pe toate ale tale inca o data) e poate cea mai semnificativa incercare de-a ta de pana acum de a evada din tiparul masculin.
Asa stand lucrurile, e de inteles ca "puterea simtirii" forteaza oleaca rezistenta peretilor temnitei. :-)
Nu-i tocmai izaurizat textul, dupa parerea mea, dar cat priveste referirile lui Zamo.ca la concretete, si eu simt ca singurul "derapaj" semnificativ de la obisnuitul abordarilor tale este impingerea catre mult prea concret a dialogului celor doua personaje...Nu stiu daca ma pricep sa nuantez prea bine (in sensul acesta, meandrele concretului meu sunt, spre nefericirea mea, inca si mai sinuoase / buruienoase), dar resimt ca pe singurul punct nevralgic al incercarii tale numai si numai replica personajului masculin (care imi aduce asa, oleaca, a text de agatat, inca insuficient prelucrat...In sensul acesta, poate, alunecarea spre concretete nu este binevenita.)
In rest, fata cu noianul de flori, fructe, inimi si alte flori (ii recomand lui Zamo.ca drept "aplicatie" sa parcurga macar pe diagonala textele catre care duc link-urile mentionate de tine in josul textului tau), propunerea ta si a lui Tudor Enea raman, pe mai departe, probe de barbatie in abordarea subiectului propus de Gabriela Elena.
Cu bine,
Ioana.
@Diana: Tu ai potentialul unui stil profund original. Esti femeie si totusi esti puternic ancorata intr-o oarecare sensibilitate masculina. Daca gasesti o modalitate de media aceste doua universuri cu succes ai putea avea o audienta din ambele luntrii.
Ce-ai scris aici nu-i nici una, nici alta, din pacate, deci da, as zice ca incercarea e nereusita.
@Ioana: am deschis cele 3 link-uri dar n-am avut rabdare sa le citesc. Imi par teribil de naive si fara valoare. De fapt, m-am poticnit la prima, care incepe cu urmatoarele Etichete:amintiri, binecuvantare, control, durere, filozofie, gabriela elena, gand, ghimpi, inima, literatura, poveste, regret, sange, sarma ghimpata, schimbare, sentimente, speranta, spirit, suflet, trandafiri, ura.
Impresia mea este ca un mascul care citeste asa ceva cu atentie si pana la capat este fie pedofil, fie cu par in palme, par care-si doreste sa nu-i mai creasca.
Poate voi mai incerca odata sa citesc si restul link-urilor, dar nu ma simt foarte motivat pentru moment.
:-)
@Zamo.ca: Nu, nu, nu are sens sa te mai ostenesti, sunt toate cam la fel, ti se vor strepezi oleaca dintii...De altfel, banuiesc ca ti-a fost cat se poate de limpede faptul ca sugestia mea de lectura pe diagonala a textelor link-ate face referire la "calitatea" lor literara aproape identica.
Si eu m-am impiedicat in norul aiuritor de etichete pe care il notezi tu mai sus.
Prin comparatie, propunerea Dianei imi pare de departe scrisa de o mana de om... cu capul pe umeri, ca sa zic asa (aceasta fiind, de altfel, si ideea pe care o argumentez oarecum pe larg in comentariile mele de mai sus - nu le mai repet, risc sa devin agasanta)
Nu doar un mascul ar reactiona asa cum zici la lectura unor astfel de texte. :-) Si o femeie poate simti cam la fel, chit ca trimiterea ta referitoare la pilozitate pentru ea, femeia, s-ar putea constitui intr-un avantaj...
In rest, da, si eu consider ca stilul Dianei este unul profund original, care transcende genul.
Socotesc insa neizbutita doar formula implicarii celor doua personaje intr-un dialog direct, pentru ca primului paragraf din text, cel putin, eu una nu prea am multe a-i reprosa(iar primelor trei randuri cu atat mai putin!).
@zamo.ca Multumesc zic, ce-i drept cu medierea ma chinui. Totusi ma nedumeresti cand zici ca nu-i nici una nici alta: nici f, nici m, si nici mediere, sau cum? Sau in loc sa fie interesant pentru ambele tabere e enervant pentru ambele tabere? :))
@Ioana Drept iti spun ca asta e mai degraba reactia mea la acele texte. Ca atata m-au strepezit, de trebuia sa scriu ceva :D Dar altminteri, daca spui ca ai avut rabdare sa citesti mai tot de pe aici (multumesc!), as fi curioasa cum ti s-au parut cele din Proza microscurta (si in special Cu flori). Sincer, eu n-am asa de clara reprezentata diferentierea asta masculin/feminin - ca eu fiind femeie, zic ca ce-i ca mine e feminin!
N-ai a-mi multumi, Diana draga, caci citindu-te imi fac mie un dublu serviciu: acela de a parcurge niste texte de calitate si acela de a-mi confrunta o parte din proprii demoni / propriile dubitatii...
Departe de a se constitui intr-o exegeza (caci n-am pretentia ca am epuizat pe de-a intregul sensurile conferite de tine cuvintelor si n-am avut nici norocul de-a ma naste Mircea Popescu :-) ) , pot pleda doar pentru onestitatea consemnarilor si / sau trairilor / simtirilor mele.
Sa incep insa cu sfarsitul, caci ai atins un subiect pe cat de generos, pe atat de delicat: nu-s toate femeile la fel de feminine, Diana (in sensul dat de dictionar feminitatii), caci feminitatea asumata de tine e oleaca mai austera, asa, si mi-o evoca mai degraba pe Jane Eyre (am ales in mod deliberat un personaj literar cunoscut, despre care ambele avem referinte si pareri...purtatoare fiind ea a unui gen de feminitate matura, asumata, echilibrata / ponderata, responsabila, combativa, rationala etc. etc., fara a fi privata de rafinament in simplitate, eleganta in atitudini, farmec in traire si altele asemenea)
Exemplul ales se opune categoric genului de feminitate "en vogue", regasibil in revistele glossy, in care feminitatea e parca asimilata unui anume gen de vulnerabilitate ambigua si de slabiciune...cu duhul si cu spiritul (iar asta, fireste, cu unele mici exceptii!)
Nu-i de mirare, asadar, ca oamenii au asa de mari pretentii de la stilul original Diana Coman, caci e-atat de generos orizontul de asteptare incat...iti doresti parca de la Diana sa gaseasca solutia ideala si imprevizibila, sensibila si socanta, bine dozata si tulburator de...tulburatoare a convietuirii crinului cu maracinii :-), chiar daca toate acestea presupun un curs al epicului in contra zvacnirilor sufletului. Am constatat, de altfel, ca in chip paradoxal, parca, ceea ce vorbeste cel mai bine despre noi - in sensul ca ne reprezinta cel mai bine trairile si zbuciumul - ne si "tradeaza" cel mai tare, caci sufletul prinde parca ratiunea pe picior gresit si-i "arde un pumn in plex" cand nici cu gandul nu gandesti, doar - doar o ajunge sufletul sa dea pe dinafara si sa scape de sub dominatia (auto)impusa a ratiunii.
In aceasta cheie am interpretat propunerile tale microscurte, Diana draga, si ceea ce am simtit incerc sa consemnez succint mai jos, fara pretentia de a epuiza intreg ansamblul de emotii pe care sufletul meu le-a inchipuit.
Mai intai de toate, consemnez faptul ca am sesizat o gradare (probabil) inconstienta a "reprezentativitatii" stilului Diana Coman, dupa cum urmeaza: cele mai "discutabile" propuneri in ceea ce priveste reprezentativitatea sunt cele intitulate "Lumina intuneric" si "Cu Flori" (aceasta din urma, pentru ca tot mi-ai cerut parerea, fiind poate cea mai stinghera dintre toate, in sensul in care musteste de o retorica puternic feminina, care nu te caracterizeaza in genere si care e cu atat mai surprinzatoare cu cat e un fel de rara avis pe blogul tau. Repet, acesta e un caz oleaca particular, pentru ca altfel reusesc sa citesc printre randuri faptul ca propunerea aceasta e una dintre cele care marturisesc cel mai mult si cel mai multe despre abisurile sufletului tau...doar ca, iar aici trebuie sa ii dau dreptate lui Mircea, caci zice el ceva acolo, sunt parca oleaca prea multi maracini - in acelasi sens in care era prea mult amar in povestea aromata a cafelei - iar asta nu-i neaparat suparator pentru ca-i inautentic, ci-i "suparator" pentru ca de la Diana te-ai astepta sa poata, chiar inotand impotriva cursului sufletului sau, sa extraga esenta din crini si esenta din maracini si sa le distileze si sa le pritoceasca in asa fel incat la final sa ai ceva comparabil cu farmecul feminitatii debordand de eleganta, inteligenta si ironie fina - marca Diana Coman din, dupa cum urmeaza:
- Mica fabula (de Kafka) - nu insist foarte mult asupra acestei propuneri, tocmai pentru ca e un "gen" aparte, dar e evident ca maniera de abordare te reprezinta, caci cuvintele sunt bine rostuite, maiastru invecinate in pagina si scot maximum de efect cu minimum de resurse.
- Declaratie - text care mi-l evoca oleaca in constructie pe Shakespeare (nu, nu, sa nu razi, chiar asa imi pare)
- Cuvinte despre cuvinte (care reia o tema favorita, se pare, de-a ta - in sensul ca te preocupa - cea a sfaramarii cuvintelor in bucati / cioburi) - si care exploateaza cuvintele intr-o maniera foarte eficienta, cu o retorica bine dozata, tot asa, de factura mai degraba masculina, fara a risipi resurse, dar obtinand maximum de efect reflectat in mesaj transmis.
- Povestea prea filosofica a testoasei si a sepcii covrig - despre aceasta propunere nu mai vorbesc, ca-i stil autentic "marca Diana Coman" si-am jubilat la lectura textului
Ups, m-am intrerupt, se pare, dintr-o eroare de-a internetului, asa ca revin de unde mi s-a frant firul...
- Pianistul - iti vine, deopotriva, manusa, la fel
- Inglisdili si branza
Ma opresc oleaca sa rasuflu si consemnez ca, in ceea ce priveste O eroare de definitie, am identificat un mic divort intre paragrafele 1 si 2: paragraful 1 pacatuieste oleaca prin a fi excesiv de explicit (lucru pe care, la randul tau, il semnalezi ca "vicios" la abordarea povestii testoasei de catre Mircea Popescu), in timp ce paragraful 2 revine la stilul tau consacrat si opereaza elegant, bine dozat si subtil cu esente de idei.
De altfel, e o capcana cumva specifica retoricii / constructiei de factura feminina (din cate am putut eu observa) aceasta excesiva explicitare care risca, pe alocuri, sa lezeze grav "corola de minuni"...
Cam asta ar fi in linii mari ceea ce eu am simtit...sper sa iti fie de folos faptul ca am consemnat, avand atentie la cateva detalii care mi s-au parut semnificative.
Exista deja, fara indoiala, un stil care te defineste, iar pe acesta eu l-as cauta in continuare, cu perseverenta, in texte de genul celor mentionate anterior si in "respiratii" uluitoare, de genul celor care vorbesc despre Doamna de Pian.
La polul opus lor, cumva, stau "Cu Flori" si "Lumina Intuneric". Nu pentru ca ar vorbi mai putin despre tine si deci ar fi mai putin reprezentative prin asta. Ci poate tocmai pentru ca vorbesc prea mult despre tine si, comitand pacatul acesta al indiscretiei, fac tradarea ratiunii de catre suflet nereprezentativa pentru "stilul Diana Coman". Nu stiu daca am reusit sa nuantez indeajuns de bine ceea ce am vrut sa iti comunic, dar am nadejdea ca tu vei intelege si dincolo de cuvintele mai putin izbutite sensul spuselor mele.
Seara cu liniste si cu bine,
Ioana.
Ioana draga, chiar am a-ti multumi pentru asemenea detaliata analiza - am sa revin la ea cu siguranta de mai multe ori, pentru ca imi pare ca trebuie sa citesc de mai multe ori ca sa prind tot din ea.
Ce-i drept, de aceea te-am si intrebat despre Cu flori, pentru ca e mai aparte, cineva a numit-o "contre-emploi". Din cand in cand mai trebuie si un "pumn in plex" cum i-ai zis tu foarte expresiv :D
Stilul meu... mie imi pare ca inca nu l-am gasit, ca inca mai e de cautat. Iar blogul acesta cam asa ceva e, locul unde pun pe sarma cautarile ca sa aud si cum le vede lumea, ca mai multi ochi vad mai multe.
Multumesc inca odata si-ti doresc si tie o seara frumoasa si aromata.
am ramas c-o nedumerire: ce-nseamna "n-am avut nici norocul de-a ma naste Mircea Popescu"?!
Buna seara, Zamo.ca!
A, pai daca doar asta-i nedumerirea, atunci raspunsul e simplu:
http://trilema.com/2011/cum-criticam/
Trimiterea era la abilitatea lui Mircea Popescu de a rezolva intr-o maniera concisa si aproape definitiva o chestiune similara, cum este aceea de a opina pe marginea unui text dat.
Cum post-ul lui Mircea la care face referire link-ul de mai sus se remarca, cel putin in prima sa jumatate, printr-o foarte eficienta si justa abordare a problematicii textului din perspectiva unui critic, fie el si amator, si cum abordarea mea e una de factura mai putin tehnica / analitica, mi-am permis sa formulez lucrurile astfel...