Convingeri implicite despre maturitatea semenilor



March 15th, 2011 by Diana Coman

Dincolo de subiectul unei dezbateri, exercițiul discuției reale oferă întotdeauna o modalitate excelentă de a înțelege convingerile participanților. Înțelegere venită din noțiunile implicite în discursul fiecărui vorbitor, mai mult chiar decât din cele explicite.

O propunere de platformă a unui nou partid conservator primește printre altele un comentariu că ar descrie un "stat complet handicapat, inert, lipsit de idei, cu cetateni atomizati." Ceea ce îmi pare extrem de interesant, pentru că platforma propune (prin construcție, deci cu intenția autorului) fix opusul unui astfel de stat. În contextul dat, aș zice chiar că-și propune exact transformarea unui stat handicapat, inert, cu cetățeni atomizați (nu și lipsiți de idei, totuși), într-un stat puternic, activ și cu o bună coeziune. Cum se face așadar că o propunere e văzută fix drept opusul ei?

Răspunsul e destul de simplu: discordanța apare din ideile implicite, nu din cele explicite. Conștient sau nu, comentatorul enunță o convingere că stabilirea scopurilor de interes comun precum și coeziunea și cooperarea reală între oameni necesare pentru a le atinge nu survin decât forțat, impuse din exterior. Sau, încă și mai interesant, faptul că oamenii nu au de fapt (sau nu-și pot identifica singuri) suficiente interese comune încât să formeze un stat puternic cu adevărat. Într-un cuvânt, ideea de bază în comentariul cu pricina e că oamenii ca indivizi pur și simplu nu sunt maturi și au nevoie de cineva care să-i... guverneze. Pe ei, ca indivizi. Ideea până la urmă că statul nu este în serviciul cetățeanului în mod direct, ci cel mult în mod indirect, ca un superior benevolent, ca un educator.

De cealaltă parte, implicită în construcția platformei e convingerea că impunerea din exterior, chiar și a unei idei geniale, pur și simplu nu dă rezultate nici pe departe la fel de bune ca o idee chiar inferioară, dar provenită din interior. Convingerea că oamenii au în prezent, dacă nu neapărat toți individual maturitatea necesară unei autoorganizări ideale ca societate, cel puțin împreună ca grup, capacitatea unei autoorganizari net superioare oricărei forme de organizare impuse. Mai mult decât atât, convingerea că elementul concret al banilor ca simbol al schimbului și aportului de valoare în societate reprezintă în sine un mecanism suficient de puternic pentru transpunerea în practică a organizării celei mai eficiente.

Se poate argumenta desigur, în ce măsură e comerțul mecanismul cel mai eficient la momentul actual, în ce măsură cuprinde sau nu platforma respectivă elementele esențiale funcționării societății. Totuși, redusă la esență, îmi pare că dezbaterea platformei cu pricina se reduce până la urmă la cât de dispuși suntem să ne asumăm riscurile și problemele implicite considerării tuturor cetățenilor drept adulți. Și cum răspundem la întrebarea: cum ne descurcăm cu cei care nu-s?

Comments feed: RSS 2.0

16 Responses to “Convingeri implicite despre maturitatea semenilor”

  1. Privind din celalalt unghi, ne putem intreba cit vom mai putea sa pretindem ca functionam fara adulti ?

    Faliment ici si colo, deriva habauca la toate nivelurile, cit, pina cind si pina unde vom continua a ne juca de-a Peter Pan si corabia copiilor ? Cit mai putem fi Ciresarii ?

    Sunt niste intrebari.

  2. dana says:

    O doza mai mare de implicare si evitarea cultului miracolului "cazutul din cer" bazat pe eforturile "celorlati" ar fi un prim pas de transformare a atomilor infantilizati in comunitate matura.

  3. Diana Coman says:

    @Mircea Popescu Din pacate la asa intrebari imi pare ca raspunsul se dovedeste de obicei "cat n-ai putea sa crezi de mult", sau eventual "pana crapa corabia de tot". Sau pana cand da cineva/ceva cu biciul mai tare. Dar imi pare ca propunerea celeilalte viziuni e ca "unii tot cresc mari", asa ca sa aiba ei grija si de noi. Iar daca nu le convine, sa nu mai creasca mari, ca nu i-a pus nimeni. Cam asa ceva.

    @Dana Dar care crezi ca-i cea mai buna metoda sa ajungem la acea doza mai mare de implicare si la acea evitare? Ca aia e deja semn de un pic de maturitate imi pare...

  4. dana says:

    As incepe cu .. acceptarea celorlati ca si co-autori ai transformarii . As adauga: o deschidere catre idei inovatoare si poate, dar nu in ultimul rand , utilizarea spiritului critic cu masura si in scopuri constructive.

  5. Diana Coman says:

    @Dana Tu iti reprezinti calea pentru tine insati. Problema e: ce ne facem cu cei care nu si-au dezvoltat spiritul critic? Cu cei care nu au deschidere catre nici un fel de idei ca eventual nici nu le pricep si nici nu vor sa le priceapa, ca ei sunt "bine asa cum sunt" sau vina e intotdeauna la altii si nu la ei? Discutia pe undeva de acolo porneste, ca platforma propune varianta "ori pui mana si faci, ori mori sau in orice caz daca mananci ceva sau nu depinde strict de mila alora de fac", iar alternativa spune ca asa o abordare duce la individualism salbatic si decaderea completa a societatii. Tie cum iti pare ca este?

  6. Diana Coman says:

    @Dana Ah, si alternativa propune in schimb ideea ca e necesara o distributie initiala egala de resurse pentru egalitatea de sanse care asigura ca nu pierzi potentialul unor membri si faptul ca munca necesara pentru interesul comun trebuie impusa indivizilor.

  7. dana says:

    Eu cred in puterea exemplului. "Sunt bine asa cum sunt" - le respect starea si o accept. De ce i-as tulbura si invada cu un "ceva care mi-e bun mie"? Nu poti forta mana nimanui , sau , daca o faci , risti sa iti pierzi credibilitatea . Resurse egale ? Egalitate de sansa ? Ne intoarce la vechile dogme de care am fugit atat de departe si atat de mult ? N-ar schimba nimic in bine . Parerea mea.

  8. Diana Coman says:

    @dana Pai parca ce spui tu ajunge mai degraba aproape de "atomizare" decat oricare din variante :) Orice interactiune e in fapt o tulburare si invazie pana la urma... Altminteri din ce zici despre resurse egale si egalitate de sanse s-ar zice ca esti mai degraba de acord cu platforma propusa decat cu alternativa. Ce-i drept alternativa nu le numeste asa explicit, ci cere educatie de stat, asigurare medicala, pensie de stat samd.

  9. dana says:

    Eu cred ca ar fi interesant de testat coeziunea prin idei si centre de interes, prin co-participare, si eventual prin analiza comparativa ( spiritul critic utilizat in mod constructiv) si nu coeziune fortata .Eu una sunt adepta inteligentei colective.

  10. Diana Coman says:

    @dana Cum asa inteligenta colectiva? (altminteri ce zici se incadreaza in ce propune platforma, nu?)

  11. dana says:

    Nu am citit propunerile platformei , idea cu inteligenta colectiva este constructia si generarea de idei pornind de la ideile fiecarui participant, imbogatite si "cu ramificatii" eventuale . Un exemplu "politic" propunerea lui Obama , Open Guvernement 2011 , cateva detalii aici : http://wp.me/p1fsSN-cd

  12. Diana Coman says:

    @dana Dar ce spui tu acolo suna mai degraba a brainstorming si eventual decizie prin negociere ulterioara. Chestia cu "inteligenta colectiva" mi se pare doar o eticheta fistichie care cam induce in eroare (ca nu-i vorba de nici un fel de trasatura colectiva, ci e vorba de cooperare eficienta), iar imbogatirea aia a ideilor prin ramificatie deja suna dubios (ca eticheta zic, nu conceptul care in fapt e o descriere a unei discutii reale pana la urma). In sfarsit, am citit articolul de la link, sunt perfect de acord ca Internetul faciliteaza enorm discutia si schimbul de idei (benefice amandoua) si deci e foarte buna folosirea lui ca atare, dar problema la momentul actual e in fapt fix implicarea (lipsa implicarii mai exact) indivizilor la un mod real si concret in chestiuni care ii privesc direct. Open Government asta totusi parca cere intrebarea: dat fiind ca pe net oamenii interesati se pot organiza si singuri pefect (si se) si lua decizii, care-i exact rolul guvernului in chestiune?

  13. dana says:

    Inteligenta colectiva se bazeaza (si) pe brainstorming , de ce nu , daca asta creaza noi idei. Este ca un creier distribuit , nu exista (neaparat) decizie colectiva . Ramificatiile apar si fara acordul nostru , participa la evolutia speciei . Nu-i poti forta pe toti sa ramana pe aceasi creanga - ar exista, printre altele , riscul ruperii. In ceea ce priveste exemplul cu open guvernement : in cazul de fata este voie la un moment dat de o orientare deci de o alegere ..;

  14. Diana Coman says:

    @dana Pai dana draga, sigur ca ramificatiile n-au a cere acordul nimanui, dar nu vad ce aduce in plus "creier distribuit" (in afara ca suna asa mai important) fata de notiunea clara si veche de negociere.

  15. dana says:

    Nu are nimic de-a face cu negocierea in sens primar , este un fel de impuls , de "fortare" de a gandi , a nu se multumi cu propriul "univers" , a lua in considerare idei noi si a le include in propriul ciclu de creere de concepte .

  16. Diana Coman says:

    @dana Negociere zic intr-un sens mai larg, nu te gandi la discutiile despre salariu. Si discutia fix asta face, ia in considerare idei noi, propune altele, le testeaza, le selecteaza. Dar cu impulsul nu pricep de nici o culoare. Ce impuls e ala, ne apuca asa prin inductie gandirea la ceva anume? Sau zici ca suntem cumva interconectati fara sa stim si primim ceva impuls pe sfori de marioneta de ne apucam sa ne spargem capul cat putem de tare cu o problema care nu ne agita personal, dar e comandata de "creierul global"?

Leave a Reply