Fereastra conversației



December 7th, 2010 by Diana Coman

Conversația e o activitate fascinantă tinzând deseori către un comic irezistibil. Nu atât din cauza conținutului ca atare, cât din cauza convingerii profund înrădăcinate și încă și mai profund greșite a participanților că e un exercițiu eficient de comunicare bidirecțională a ideilor. Ceea ce reușește conversația e mai degrabă un fel de asociere temporară pe urma unei idei. Cu mențiunea că ideea cu pricina se dovedește de multe ori a nu fi ceea ce părea, sau a fi în fapt două idei diferite. Iar asocierea e de multe ori foarte hazardată cu rezultatul mai aproape de un hei-rup în gloată decât de o urmărire cât de cât organizată.

Banal, dar într-o conversație, problema principală sunt cuvintele (ha, cine-ar fi crezut). Parafrazând o formulare clasică, cuvintele sunt acel element comun care ne dezbină. Fiind ele considerate esența conversației, nu-i de mirare ce harababură iese.

Cuvintele sunt până la urmă simple forme goale pe care fiecare dintre noi le umple cu propria înțelegere. Cu cât forma e mai complexă, cu atât variațiunile de umplere sunt mai mari și deci rezultatul comunicării conversaționale e mai puțin previzibil. Iar pentru ca lucrurile să fie și mai abramburistice, forma însăși e o simplă convenție culturală și nici măcar aceasta nu scapă de deformările proprii fiecărui individ. În consecință, a reuși să comunici fix și precis ceea ce e în mintea ta e un exercițiu complex de a alege forma care acomodează conținutul cel mai bine, e în același timp recunoscută ca atare de partenerul de discuție și în plus există în cultura comună. Asta doar așa, ca elemente principale.

Nu știu alții cum sunt, dar eu când vorbesc cu cineva adaptez discursul la persoana cu pricina. Nu doar formal, la nivel de construcție a frazei, ci cât mai în profunzime, la nivel de semnificație a cuvintelor. Mai mult decât o formă de a transmite idei (pentru care nu mi se pare foarte adecvată precum ziceam), conversația din punctul meu de vedere e o minusculă fereastră către o altă înțelegere a lumii. Iar cum vederea cu pricina trece fix prin ceea ce toarnă în formele-cuvinte interlocutorul, încerc pe cât posibil să aflu cam ce e acel ceva. Surprinzător, dar de cele mai multe ori îmi și reușește. Atâta doar că priveliștea rezultată e de multe ori plicticoasă până la exasperare. Ca să nu zică nimeni că n-a știut.

Comments feed: RSS 2.0

16 Responses to “Fereastra conversației”

  1. kokofifi says:

    "cuvintele sunt acel element comun care ne dezbina" - asta mi-a placut in mod deosebit!

    {Postarea asta e urmare a conversatiei trilematice? :D}

  2. Diana Coman says:

    Dezbinarea comuna ? :D

    (Partial si indirect :) E ca atunci cand se tot nimeresc lucrurile pe un anume subiect pana cand trebuie scris la un fel.)

  3. Da' ca sa vezi chestie, ca si io tot aia fac.

    Stii faza ca daca stai pe bara linga un tovaras de scoala (pe bara, adica cu picioarele suspendate-n aer, e ideea) si cum va balabaniti voi asa daca incerci sa-i dai peste picioare reusesti de minune, dar daca incearca si el sa-ti dea tie in acelasi timp bas e imposibil ? Mnoa deci.

  4. Diana Coman says:

    Sa stii ca ma gandeam ca s-ar prea putea sa fie asa ceva :D

  5. Diana Coman says:

    @Mircea Popescu Ah, dar am uitat sa mentionez ca la faza cu datul peste picioare nu mi-era deloc imposibil - eram mereu mult mai rapida asa ca imi iesea oricum :D

  6. La fete e voie si chiar indicat sa fie mult mai rapide, si daca le iese oricum cu atit mai bine :D

  7. Monica says:

    Is that ("plicticoasă până la exasperare") about me? :P

  8. Diana Coman says:

    :)))) De ce-ar fi?

  9. Marius says:

    "adaptez discursul la persoana cu pricina" adica ma cobor la nivelul prostului, cum ar veni, nu ? Si daca si prostul se trezeste ca vrea sa adapteze discursul la persoana ta ?

    Iti spun eu: ajungeti sa vorbiti despre vreme. Normal ca "priveliștea rezultată e (...) plicticoasă până la exasperare".

    Ti s-a intimplat vreodata sa adaptezi si "in sus" ?

  10. Diana Coman says:

    Inteleg ca nu faci asa ceva - apreciez deci faptul ca simti nevoia sa-mi spui ce urmari are actiunea. E drept ca ti-a scapat faptul ca e vorba despre semnificatia perceputa a cuvintelor, nu despre subiect. Cat despre cazul cand celalalt vrea sa adapteze discursul, nu vad care e problema daca e in stare. Privelistea rezultata e plicticoasa pentru ca e extrem de previzibila, nu de altceva.

    Din experientele de pana acum n-am ajuns sa vorbesc despre vreme din cauza de prea multa adaptare. Ajung sa vorbesc despre vreme mai degraba din lipsa de adaptare.

    Da, mi s-a intamplat sa adaptez "in sus" - se cheama a invata.

  11. Monica says:

    Pentru ca lumea sa invarte in jurul meu, sunt centrul universului si totul este despre mine! :P.

    Tie ti se pare ca cele doua cele mai comune raspunsuri ale oamenilor sunt... mai jos?
    1. "N-ai dreptate, eu sunt mai destept, si sigur nu te-ai gandit si la (...) Lasa-ma sa-ti dau un sfat."
    2. "Da, ai dreptate. Dar eu sunt chiar mai destept si fac asta chiar mai bine si atunci cand eram eu mai tanar (...)"

  12. Diana Coman says:

    Ca parte din lume, totul chiar este despre tine, dar nu fix la modul in care crezi ca e :P

    Daca esti atat de bleg incat sa intrebi oamenii, se poate sa fie astea raspunsurile, desi cu mici variatii si inainte sa termini intrebarea :D Altminteri cele mai comune sunt sentintele ca e X sau Y mai ales despre lucruri pe care nu le-au incercat niciodata. Ma gandesc ca vezi ceva exemplu mai jos.

  13. Marius says:

    Aia cu vremea era o parabola - sensul fiind urmatorul: presupunind ca fiecare din interlocutori intentioneaza sa se 'coboare' la nivelul celuilalt (printr-un mecanism perfid de tipul: dadatroll scrie agramat, deci e prost, deci trebuie sa ma adresez lui foarte simplu, nesofisticat. Iar dadatroll gindeste: iata un om simplu, ar trebui sa ma cobor la nivelul sau) se poate ajunge la situatia cind fiecare din cei doi se simte luat la misto, simtind condescendenta din tonul celuilalt.

    Tocmai asta e momentul cind solutia poate fi timeout-ul, vorbitul despre subiecte neutre - adica despre vreme.

    Deci ai dreptate: vorbesti despre vreme, intr-un anumit sens, din lipsa de adaptare - sau din renuntarea la ea.

    Si in general eu cred ca ai dreptate in tot ce spui, chiar si atunci cind aparent n-ai dreptate - trebuie neaparat sa fie un sens sau o cheie de lectura care-mi scapa; in alta ordine de idei, cum mai e vremea in Anglia ? :D

  14. Diana Coman says:

    @Marius Nu-i vorba de condescenta, iar partea cu "in jos" sau "in sus" e cel putin discutabila de la un nivel incolo. Arunca un ochi la conversatia trilematica si vezi daca am ajuns sa discutam despre vreme din cauza de adaptare de ambele parti...

    Nu detin adevarul absolut si pana la urma de aia scriu, ca sa ma dumiresc de niste gauri prin ceea ce imi pare clar si adevarat la un moment dat. Altminteri despre vreme, blogul nu e conversatie...

  15. Fereastra conversa--iei - Cuvintele Dianei...

    Cuvintele sunt acel element comun care ne suspină....

  16. [...] răspund la provocări” e bună doar atunci când nu ai de ales la capitolul replică. Când conversația e doar mimată, când e doar o simplă reproducere a unui schimb predefinit de replici. Când [...]

Leave a Reply